Bolnavii // Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara (România)
Teatrul Național Mihai Eminescu Timișoara (România)
„Cei care nu învață din istorie sunt condamnați să o repete”, spunea Winston Churchill – de altfel, unul dintre personajele lui Antonio Álamo - parafrazând un filosof contemporan lui. Piesa BOLNAVII face parte din ceea ce Antonio Álamo a numit Trilogia puterii. În traducerea Ioanei Anghel, BOLNAVII reprezintă radiografia unui continent bolnav de bolile conducătorilor săi, o radiografie pe cât de incisivă, pe atât de plină de imaginație și de umor. Dramaturgul spaniol Antonio Álamo deconstruiește în textul său mecanismele totalitarismului, declarându-le simptome ale unor spirite degradate și demonstrează această lipsită de orice echivoc teoremă socială și politică, folosindu-se de o serie de cobai istorici: Hitler și Eva Braun aflați la ora ultimei sincerități, Stalin, Beria, Hrușciov și o pleiadă de figuri din anturajul dictatorului, cu toții devorați de sistemul pe care l-au creat. De asemenea, Álamo folosește ca substanță de contrast cea de-a treia figură-cheie a istoriei moderne a Europei – Winston Churchill. Autorul spaniol, de altfel, lansează invitația la un examen de conștiință ficționalizând opt personaje istorice care, la mijlocul secolului al XX-lea, au modelat Europa pentru viitor, fie prin voință și prin egotism criminal, fie prin ticăloșie obedientă, prin complicitate și, nu în ultimul rând, de frică, așa cum a făcut-o anturajul dictatorului rus. / Codruța Popov
───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────
Autor text: Antonio Álamo
Traducerea: Ioana Anghel
Regia artistică: IRINA MOSCU
Scenografia: Irina Moscu (decoruri), Sabina Reus (costume)
Muzica și sound design: Claudiu Urse
Coregrafia: Alina Ilea
Video design: Andrei Cozlac
Light design: Cristian Șimon
Distribuția:
Adolf Hitler, Hrușciov: Matei Chioariu
Eva Braun: Cristina Rotaru Chiperi
I.V. Stalin: Ion Rizea
Winston Churchill: Cristian Szekeres
Beria: Cătălin Ursu
Pavlov: Teodor Cauș
Birse: Andrei Chifu
Bulganin: Marin Lupanciuc
Malenkov: Bogdan Spiridon
Durată: 2h15', fără pauză
Restricții de vârstă: 16+
───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────

