Îmblânzirea scorpiei

Îmblânzirea scorpiei

Teatrul Municipal Satiric Kerempuh (Croația)

„Îmblânzirea scorpei” este un proiect original, care combină stiluri și genuri diverse pentru o conversație deschisă cu canonul dramatic și cu perspectiva noastră contemporană asupra acestuia. O multitudine de interpretări teoretice și analize critice, adesea contradictorii, duc la necesitatea unei reevaluări a lui Shakespeare și a operei sale, fără a reduce acest studiu la critică sau apărare. Majoritatea comentatorilor sunt de acord că înțelegerea poziției sale ca autor necesită luarea în considerare a publicului și a contextului social în care Shakespeare însuși a trăit și a lucrat.

În cursul procesului nostru artistic, am încercat să explorăm toate aceste perspective, să analizăm fiecare segment al piesei comentând, intervenind, confruntându-ne și căutând contradicții, creând astfel noi spații pentru intertextualitate și metode metateatrale. Principiul nostru călăuzitor a fost să luăm întotdeauna în considerare ce se ascunde în spatele unor detalii aparent irelevante, a situațiilor de care râdem, ce tipare comice s-au stabilit și de ce, ce putem afla din tiparele sociale normalizate în prezent și, în sfârșit, care este responsabilitatea noastră personală în toate acestea.

───── ⋆⋅☆⋅⋆ ─────

După Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare

Concept și regie: Selma Spahić 

Dramaturg: Emina Omerović

Scenografie: Matija Blašković

Costume: Selena Orb

Coregrafie: Ena Kurtalić

Muzica: Nenad Kovačić

Lighting design: Aleksandar Čavlek

Măști: Miljenko Sekulić

Asistent costume: Marina Uroić

Regizor tehnic: Mirela Tihava

După traducerile efectuate de Mate Maras și Milan Bogdanović

Balada Harpia necruțătoare tradusă de: Mirza Purić

Parte din texte provine din improvizații între membrii distribuției.   

Cu: Linda Begonja, Borko Perić, Marko Makovičić, Dražen Čuček, Ines Bojanić, Jakov Zovko

Fără restricții de vârstă

Durata: 1 h 30 min (fără pauză)

Jucat în croată, cu traducere în română, maghiară și engleză

Pagina noastră folosește cookie-uri!


Acest site folosește module cookie pentru optimizarea experienței utilizatorilor, cât și pentru o navigare mai sigură. Descrierea acestora și politica noastră de utilizare poate fi citită aici

Vă rugăm să citiți și politica noastră de confidențialitate a datelor.

Selecție cookie