Dogville
Adaptarea filmului Dogville al lui Lars von Trier prezintă povestea lui Grace care se refugiază în Dogville, un oraș aparent idilic, fugind de gangsterii care o urmăresc. Această comunitate idealizată însă este plină de frustrări, de zgârcenie și de agresivitate, iar Grace va deveni victima celor cărora le-a oferit ajutor și în a căror umanitate și benevolență și-a pus încrederea.
Kokan Mladenović (1970, Niš) și-a terminat studiile la universitatea de Artele Spectacolului din Belgrad, la clasa lui Miroslav Belović și Nikola Jevtić, unde a studiat regie de teatru și de radio. În 1993, după terminarea universității s-a mutat la Belgrad. A fost directorul teatrului Atelje 212 pentru mai mulți ani, după care a început să lucreze independent, ca regizor. Spectacolele sale au fost premiate în aproape toate festivalurile din centrul și estul Europei. În montările sale, el analizează probleme politice, sociale și culturale contemporane, de foarte multe ori prin adaptarea unei clasici literare.
Data premierei: 19 decembrie 2014
Durata spectacolului: 90 minute, fără pauză
Spectacol în limba sârbă, cu supratitrare în română, maghiară și engleză

Foto: Luka Trajković
Muzică: Marko Grubić
Versuri: Kokan MladenovićMuzică live: Vrooom (Andrijana Belović, voce și keyboards; Jamal Al Kiswani, saxofon, flaut, chitară, keyboards; Marko Grubić, chitară bass, keyboards, loops)
Producător: Ivan Lalić
Costume: Tatjana Radišić
Video: Uroš Timotijević, Milica Dimitrijević, Bojana Andrić, Dina Vuković, Katarina Ivakić
Sound design: Dejan Lalić
Light design: Mile Buturović
Tehnician de lumină: Ivan Lazović
Recuzită: Saško Krstev
Coordinator recuzită și costume: Nemanja Stojanović
Partener: KC Pančevo
Susținut de Sokoj
Cu:
Branislav Trifunović
Milica Majstorović
Milica Janevski