Deschiderea oficială a Festivalului Euroregional de Teatru

Vis

A fost atât de ciudat... Parcă aș fi ajuns acasă.

Nu era nimeni. Doar eu și ea.

Sub mine, stânca mare și moale mai păstra căldura soarelui. S-a mișcat ceva în aer.

Nu era vântul, ci un... gând. Dar nici acela nu conținea nimic mai mult. Doar o adiere diafană.

Și sunetul unui greier undeva. Și mireasma sărată a pinului. Amurg.

Stăteam acolo, în acea familiaritate ciudată, în acea schimbare eternă pură, seacă, neclintită...

O priveam, dar nu doream să-i tulbur... oglinda? Nu, nu e cuvântul potrivit... În ea îmi vedeam fața, dar dincolo de asta, acolo jos și înăuntru zăcea ea, un infinit ultramarin.

Am ajuns acasă.