Teatrul nu este cocaină. Teatrul este acțiune socială
Interviu cu Urbán András, regizorul spectacolului „Maghiar”, a cărui premieră deschide Festivalul TESZT 2016
Spectacolul „Banul Bánk”, prezentat anul trecut la festivalul TESZT, a fost un mare success. Câteva săptămâni mai târziu, la Festivalul POSZT din Pécs (Ungaria), același spectacol s-a sfârșit cu scandal, conform presei. Doriți să comentați asta?
Reprezentația de la POSZT, după cum am văzut-o noi, a fost un succes. Ziarele însă au avut o altă părere. Ceea ce chiar s-a întâmplat a fost că unul dintre membrii juriului s-a ridicat la un moment dat și după câteva comentarii a ieșit din sală. Asta în momentul scenei în care îi cerem publicului să iasă dacă simte că afirmația rostită de actori este valabilă pentru ei. Deci și domnul respectiv a ieșit ca parte a spectacolului. Lumea a fost un pic surprinsă de reacția lui. Asta e tot ce s-a întâmplat. Dar ceea ce considerăm foarte supărător este faptul că chiar unul dintre membrii juriului ne-a zis după spectacol că el nu a vrut să aducem acest spectacol la festival, nu a fost de acord, pentru că spectacolul nostru are niște conotații politice negative referitor la Ungaria. Pentru mine a fost un șoc să văd că cineva poate să judece un spectacol nu după calitățile lui artistice, ci după mesajul lui ideologic și politic, imaginat de fapt numai de el. Teatrul, după părerea mea, trebuie să fie un fel de catalizator pentru începerea unor discuții. Problemele unei societăți și ale unei națiuni pot fi discutate chiar cu ajutorul artei, și cu ajutorul pieselor de genul „Banului Bánk” al nostru.
Demitizarea valorilor naționale imaginare și exacerbate de către o comunitate este un program estetic în spectacolele regizate de dumneavoastră?
E drept că am abordat această temă în ultima vreme. De fapt cred că problema cea mai mare este că există lucruri care pot fi demitizate. În Ungaria mai mult, dar și în regiunea asta în care trăim, societatea este foarte segmentată. Despărțită în două tabere ideologice. Viața politică — și din cauza asta și viața cetățenilor — a devenit bipolară. Asta este eterna problemă, din care nu reușim nicicum să învățăm. Renaşte iar şi iar această re-fascizare a societății maghiare. Iar problemele și întrebările născute din acest fenomen pot fi folosite ca o bază foarte fertilă pentru teatru, ca o provocare artistică. Prin provocare nu înțeleg un stil sau o formă estetică, ci mai mult un catalizator pentru începerea discuțiilor între teatru și public, între artă și politică, între om și om. Ca să începem să vorbim despre lucrurile care merită și despre care e util să vorbim.
Are teatrul politic puterea de a trata traumele istorice? Sau numai timpul poate să vindece aceste răni?
Teatrul nu este cocaină. Nu are un efect imediat. Nu schimbă mentalitatea sau personalitatea unui om deodată. Teatrul este o acțiune socială. Se întâmplă prin oameni, cu oameni. Oameni care la rândul lor vor începe să comunice unul cu celălalt. Astfel devenind o experiență comună. Teatrul n-o să schimbe lumea, dar poate să îi facă pe oameni să vrea schimbarea și să facă ceva ca să schimbe prezentul. Timpul nu are nimic de-a face cu toate astea.
Simțiți vreo diferență între cele două trupe cu care lucrați acum ‒ trupa teatrului maghiar din Timișoara și cea din Subotica?
Trupa Teatrului „Kosztolányi Dezső” din Subotica este una relativ nouă. După câțiva ani de căutări, acum avem un grup tânăr, cu metode deosebite de lucru. Încercăm să construim împreună o trupă. Comunicarea între cele două trupe este foarte bună. Se simte desigur o diferență între ei, actorii din Timişoara sunt obișnuiți cu un alt stil de a face teatru. Și e normal. De fapt orice perioadă de creație, ca și aceasta, este în mare parte constituită din găsirea unei limbi comune, a unui drum pe care putem să mergem împreună. Numai lucruri bune pot să vă zic despre trupa timișoreană.
Prin ce faze ați trecut până la nașterea spectacolului?
La primele întâlniri, am discutat despre termenul de identitate. De ce este important, de ce nu, și dacă există așa ceva. În ce priveşte opiniile și experiențele din timpul repetiţiilor, este foarte important faptul că realizatorii acestui spectacol sunt cu toții membri ai unei minorități. Ceea ce redefinește puţin și termenul de identitate. De aceea, abordarea personală face tema să fie ieşită din comun. Asta o face atât de interesantă. Apoi au urmat improvizații și exerciții psihodramatice pe această temă. Și de aici am pornit. Deși mi-am pus adesea problema minoritate-majoritate, în forma lui actuală, spectacolul nu este strict despre asta. Nu priveşte politica actuală, nu folosim sloganuri și nu vrem să începem o ciocnire de idei politice. Acest spectacol este mai degrabă un fel de teatru liric bazat pe acționalism.
Cum credeţi că va reacționa publicul?
Nu știu în ce măsură s-ar încadra acest spectacol într-un repertoriu clasic. Dar sunt sigur că vor fi reacții foarte diferite. Depinde și cu ce este obișnuit publicul. Sunt sigur că unii vor căuta discursul politic metaforic. Sper că acest spectacol va ieși în așa fel încât să-și găsească drumul către toată lumea. Indiferent de naționalitate, religie sau orientare politică.
Spectacolul „Banul Bánk”, prezentat anul trecut la festivalul TESZT, a fost un mare success. Câteva săptămâni mai târziu, la Festivalul POSZT din Pécs (Ungaria), același spectacol s-a sfârșit cu scandal, conform presei. Doriți să comentați asta?
Reprezentația de la POSZT, după cum am văzut-o noi, a fost un succes. Ziarele însă au avut o altă părere. Ceea ce chiar s-a întâmplat a fost că unul dintre membrii juriului s-a ridicat la un moment dat și după câteva comentarii a ieșit din sală. Asta în momentul scenei în care îi cerem publicului să iasă dacă simte că afirmația rostită de actori este valabilă pentru ei. Deci și domnul respectiv a ieșit ca parte a spectacolului. Lumea a fost un pic surprinsă de reacția lui. Asta e tot ce s-a întâmplat. Dar ceea ce considerăm foarte supărător este faptul că chiar unul dintre membrii juriului ne-a zis după spectacol că el nu a vrut să aducem acest spectacol la festival, nu a fost de acord, pentru că spectacolul nostru are niște conotații politice negative referitor la Ungaria. Pentru mine a fost un șoc să văd că cineva poate să judece un spectacol nu după calitățile lui artistice, ci după mesajul lui ideologic și politic, imaginat de fapt numai de el. Teatrul, după părerea mea, trebuie să fie un fel de catalizator pentru începerea unor discuții. Problemele unei societăți și ale unei națiuni pot fi discutate chiar cu ajutorul artei, și cu ajutorul pieselor de genul „Banului Bánk” al nostru.
Demitizarea valorilor naționale imaginare și exacerbate de către o comunitate este un program estetic în spectacolele regizate de dumneavoastră?
E drept că am abordat această temă în ultima vreme. De fapt cred că problema cea mai mare este că există lucruri care pot fi demitizate. În Ungaria mai mult, dar și în regiunea asta în care trăim, societatea este foarte segmentată. Despărțită în două tabere ideologice. Viața politică — și din cauza asta și viața cetățenilor — a devenit bipolară. Asta este eterna problemă, din care nu reușim nicicum să învățăm. Renaşte iar şi iar această re-fascizare a societății maghiare. Iar problemele și întrebările născute din acest fenomen pot fi folosite ca o bază foarte fertilă pentru teatru, ca o provocare artistică. Prin provocare nu înțeleg un stil sau o formă estetică, ci mai mult un catalizator pentru începerea discuțiilor între teatru și public, între artă și politică, între om și om. Ca să începem să vorbim despre lucrurile care merită și despre care e util să vorbim.
Are teatrul politic puterea de a trata traumele istorice? Sau numai timpul poate să vindece aceste răni?
Teatrul nu este cocaină. Nu are un efect imediat. Nu schimbă mentalitatea sau personalitatea unui om deodată. Teatrul este o acțiune socială. Se întâmplă prin oameni, cu oameni. Oameni care la rândul lor vor începe să comunice unul cu celălalt. Astfel devenind o experiență comună. Teatrul n-o să schimbe lumea, dar poate să îi facă pe oameni să vrea schimbarea și să facă ceva ca să schimbe prezentul. Timpul nu are nimic de-a face cu toate astea.
Simțiți vreo diferență între cele două trupe cu care lucrați acum ‒ trupa teatrului maghiar din Timișoara și cea din Subotica?
Trupa Teatrului „Kosztolányi Dezső” din Subotica este una relativ nouă. După câțiva ani de căutări, acum avem un grup tânăr, cu metode deosebite de lucru. Încercăm să construim împreună o trupă. Comunicarea între cele două trupe este foarte bună. Se simte desigur o diferență între ei, actorii din Timişoara sunt obișnuiți cu un alt stil de a face teatru. Și e normal. De fapt orice perioadă de creație, ca și aceasta, este în mare parte constituită din găsirea unei limbi comune, a unui drum pe care putem să mergem împreună. Numai lucruri bune pot să vă zic despre trupa timișoreană.
Prin ce faze ați trecut până la nașterea spectacolului?
La primele întâlniri, am discutat despre termenul de identitate. De ce este important, de ce nu, și dacă există așa ceva. În ce priveşte opiniile și experiențele din timpul repetiţiilor, este foarte important faptul că realizatorii acestui spectacol sunt cu toții membri ai unei minorități. Ceea ce redefinește puţin și termenul de identitate. De aceea, abordarea personală face tema să fie ieşită din comun. Asta o face atât de interesantă. Apoi au urmat improvizații și exerciții psihodramatice pe această temă. Și de aici am pornit. Deși mi-am pus adesea problema minoritate-majoritate, în forma lui actuală, spectacolul nu este strict despre asta. Nu priveşte politica actuală, nu folosim sloganuri și nu vrem să începem o ciocnire de idei politice. Acest spectacol este mai degrabă un fel de teatru liric bazat pe acționalism.
Cum credeţi că va reacționa publicul?
Nu știu în ce măsură s-ar încadra acest spectacol într-un repertoriu clasic. Dar sunt sigur că vor fi reacții foarte diferite. Depinde și cu ce este obișnuit publicul. Sunt sigur că unii vor căuta discursul politic metaforic. Sper că acest spectacol va ieși în așa fel încât să-și găsească drumul către toată lumea. Indiferent de naționalitate, religie sau orientare politică.
A consemnat Orbán Enikő.